Conducătorul Egiptului antic.

Forma de organizare a Romei în perioada 509-27 î.Hr.

Instituția supremă în Atena democratică.

Termen care desemnează răspândirea culturii și civilizației grecești după moartea lui Alexandru Macedon și până la cucerirea Egiptului de către romani (323-31 î.Hr.).

Formă de religie constituită pe credința în mai mulți zei.

Credința într-o singură forță divină.

Construcție funerară care adăpostea mormântul faraonului egiptean.

Edificiu consacrat unei divinități și destinat practicii cultului religios al acesteia.

Stat condus de un împărat, format prin cuceriri și anexări.

Cetăţuie înăuntrul oraşelor antice greceşti, ridicată pe o înălţime şi care adăpostea palate şi temple.

Magistrații supremi la romani.

Categorie socială de oameni liberi lipsiți de drepturi civile și politice în Roma antică.

Locuitori din Roma care se bucurau de toate drepturile și privilegiile.

Formă de guvernare inaugurată de Octavian în anul 27 î. Hr.

Formă de guvernare inaugurată de împăratul roman Dioclețian în anul 284.

Magistrat extraordinar ales pe 6 luni în caz de mare primejdie pentru Roma; avea puteri depline.

Tribunal popular în Atena, constituit dintr-un mare număr de cetăţeni, care îşi ţinea şedinţele sub cerul liber, la răsăritul soarelui.

Proces istoric prin care are loc răspândirea valorilor materiale și spirituale romane în teritoriile cucerite, factorul primordial fiind învățarea limbii latine.

Oraș întemeiat de greci în teritorii străine.

Comandant militar atenian.

Tip de funcționar antic care notează documente sau copiază și transcrie informații.